Dor de rost la ceas de fost.

Lăuntric, la ceas sublim, mă lupt cu un anost colos,

       Un bolovan  izbit de zid, m-a spart...și-mi curge sufletul pe jos.

            Îl strâng ce-a mai rămas din el întrun lighean de zinc

Dar, curge lin ca-n vremea când, ploua frumos....

       Cu raze de soare la sărbători de foc...

            Ce viu să fiu acum față de cum am fost?

Câte simfonii privighetoarea să cânte

       Dacă n-aud decât...

            ...Picurii de viață ce șoptesc în delir

În sunetul ce golește-n jos

       Ultima fărâmă de om îndoit bolului de viață plin.

            Privesc neputincios și nu mai pot

Zidar să mă fac zidului celui gros....

          Să tai cu bisturiul  seqoia și-un os

            Doctor de suflet mi-am dorit să fi fost

Îmi luam tensiunea corect nu pe dos

          Și orice bătaie imi spunea ceva!

            Dâra de lacrimi o știam, era a mea.

Pe strada iubirii inima mai tare-mi bătea.

          Și poate mai prindeam o iarnă... mă mai ierta

            Însă fără lichid ... viața nu mai este a mea!