Amar!

De ce?

E de prisos!

Acum!, să știu că nu mai pot?

Roșul ochilor de plâns

pe-un plic.... un fir de aur

și-o scamă din pătura ce ne-a-nvelit

Dragă...m-am gândit să iți trimit.

Viața, ne-a aruncat cu scârbe-n parbriz

L-a spart și m-a făcut să pun frână

Să-mi fârâmițez gândul de-a ajunge...

Cu tine...
Eu conducând tu...înghițind câte o sută

Din... sticla noastră de dulce armonie

N-o stii?! ...o țineam mereu

La piept.... în partea stangă

Se pare că ai baut tot...

Da’ ....nu ești tu de vină

Acum chiar ai nevoie de ea

Mergem? ..... Unde !?

A ne descătușa  dragul nostru surâs...

Hilar...în vuiet, în viu de vai și-amar.

Nu știi?! L-a încătușat o bucată de  carne

Ce se pare că am mâncat-o amândoi

Când ochi în ochi ...

Ne-nfruptasem din cruda-ne viață

Fără să ne dăm seama de

Găurile negre din asfaltul drumului

Ce ducea spre culmi speranțele noastre în...

Minunatul număr  2 ...

În a noastră ploaie de-amândoi

Acum!!!, să știu că nu mai pot?

A cuvânta firescul la plural,

A îmbrăca  zâmbetul în viu cleștar,

A-i zburda copilului din mine

Visul de... că nimic nu e-n zadar?

Dar...!, oare chiar nu am să pot !?

Viața-ne....

Ce dulce o gustam

În dimineți cu mierea florilor  pe buze,

În seri cu gândul de mereu a te cuprinde,

În veci cu inima-mi în tine a 
mi-o-nchide

S-o...................

Plâng,  cu și din prea multu-ne amar!